Este bine să dormi în acelaşi pat cu bebeluşul tău? Care este părearea specialiştilor
Este în regulă să dormi cu copilul în acelaşi pat? Poţi face rău sau este un lucru bun dacă împarţi patul cu bebeluşul? Unii critică vehement ideea de a dormi cu copilul în acelaşi pat, iar alţii nu văd nici un risc major în asta. Care este părerea specialiştilor în care părerile sunt atât de împărţite?
Specialiştii fac, în primul rând, diferenţa între a dormi în pat cu bebeluşul, şi a dormi în pat cu copilul.
Bebeluș înseamnă copilul care nu a început încă să vorbească. În cazul acestora, dormitul în pat cu părinții aduce atât avantaje cât și anumite riscuri:
Avantajele co-sleepingului:
Procesul alăptării în timpul nopții este mai simplu, atât pentru mamă cât şi pentru bebeluş.
Copilul plânge mai puţin şi adoarme mai uşor. S-a constatat că bebeluşii care împart patul cu părinții dorm mai mult decât cei care au pătuțul separat de aceștia.
În primele luni de viață sistemul respirator, cât și cel termoreglator și cardiovascular al bebelușului nu sunt încă reglate. Dormitul împreună cu mama îl ajută pe nou născut în stabilizarea temperaturii corpului, a respirației și a ritmului cardiac.
Una din nevoile de bază ale nou născutului este cea de contact fizic cu părinții. Pentru nou născut, părintele este prezent doar dacă poate fi simţit, auzit sau văzut. Când bebelușul doarme lângă părinți și are posibilitatea să îi atingă când simte nevoia, se simte în siguranță.
Dormitul împreună cu bebelușul este o ocazie pentru părinți de a se atașa mai mult de acesta. Această practică întărește legătura emoțională între părinți si bebeluș.
Părinţii pot să îşi supravegheze copilul tot timpul somnului.
Riscurile de a dormi în pat cu bebeluşul:
Micuţul poate fi lovit în somn de mişcările involuntare ale părinţilor.
Unii părinţi se trezesc des din cauza mişcărilor copilului şi nu se pot odihni îndeajuns în timpul nopții.
Dacă bebelușul se obişnuieşte să doarmă numai când sunt părinţii alături, îi va fi greu să adoarmă în situațiile în care părinții nu sunt în preajma lui.
Apare riscul ca micuţul să se sufoce sau să fie strivit de către părinţi în somn, mai ales dacă aceștia sunt foarte obosiţi sau au un somn foarte profund.
Mamele care nu îşi mai alăptează copiii nu mai sunt atât de receptive la mișcările acestuia din timpul nopții, și în acest caz riscul de a-l răni pe micuț în timpul somnului crește.
Dacă părinţii sunt fumători sau dacă consumă alcool, riscul apariţiei sindromului morţii subite a sugarului este mai mare.