Eseul incredibil scris de o elevă la simularea examenului de bacalaureat
Saptamana aceasta elevii claselor a XI-a si a XII-a au dat simularea examenului de bacalaureat si ca de fiecare data ne ies in fata lucrari care mai de care mai bizare.
Lucrarea unei tinere, eleva in clasa a XI-a care a raspuns intr-un mod original la subiectul III, te va impresiona.
Iata ce a scris eleva in lucrarea sa, potrivit blogului domnului Profesor Ovidiu Ivancu.
“Nu am studiat comedia la clasă, dar pot să prezint relația între un elev și oricare profesor. Nu vreau să generalizez, așa că o să profit de ocazia asta și o să spun un secret.
Nu mă interesează atât de mult materia pe care o predă cineva, cât mă interesează omul din fața mea. Am o profesoară care, în cele 50 de minute petrecute la clasă pe săptămână, nu zâmbește absolut deloc. Sunt aproape doi ani de când se întâmplă asta și la un moment dat prezența ei a devenit epuizantă. Am ajuns să fac tot posibilul să-i evit orele, astfel încât să evit depresia în care intru după oră. Sunt o persoană mai sensibilă, totul în jur mă afectează. Doamna dirigintă a intrat la oră într-o zi și, după ce s-a uitat puțin la noi, ne-a cerut să nu mai fim atât de veseli. Poate că exagerez, poate o să mă aleg cu o pedeapsă mare pentru tot ce-am scris aici. Dar a fost o vreme în care și dumneavoastră ați trăit adolescența, știți cum e. Poate vă aduceți aminte de momentele de tristețe sau de pasele proaste. Țin să vă anunț că există și acum, iar data viitoare, când o să mergeți într-o clasă, uitați-vă mai atent la sufletele prezente și nu uitați că nu pentru toți e ușor și uneori tot ce ne lipsește e o privire încurajatoare. Știu că fericirea nu e o materie și nu doriți să predați așa ceva.”