MENIU

Eşecul guvernării Ponta: nu a curăţat "eşalonul doi" din administraţie! Cine spune asta

Mihai Marcu, Medlife

Mihai Marcu, unul dintre cei mai importanţi lideri de business din România, atrage atenţia asupra lipsei de reformă în administraţia publică, în special în eşalonul doi din ministere şi autorităţi publice.

Mihai Marcu, acţionar al furnizorului privat de servicii medicale Medlife şi membru fondator al Romanian Business Leaders, susţine că este momentul unei reforme radicale în administraţia publică.

"Nu au reusit să cureţe esalonul doi. Trebuie să ne uităm să vedem cine sunt directorii din ministere şi primării, de când sunt acolo şi ce-au făcut' a declarat Marcu.

Potrivit acestuia, e foarte important faptul ca politicienii să cureţe toate nepotismele şi toate şpăguţele de la toate ministerele şi primării.

"E o problemă mare. Devine sistemică. Trebuie plătiţi mai bine funcţionarii de stat şi este nevoie de reducerea numărului acestora", a mai spus Marcu, citat de ZF.

Antreprenorul afirmă că s-a îmbunătăţit comunicarea autorităţilor cu mediul de afaceri. "Politicienii au inceput să întrebe: dar voi cum aţi vedea bugetul, care sunt priorităţile, cum ar trebui să arate taxarea".

Şeful Medlife crede că o parte dintre măsurile luate în timpul guvernării Ponta au fost benefice mediului de afaceri: de exemplu, reducerea CAS sau noul Cod Fiscal.

Mai multe articole despre:
MedLife Mihai Marcu mihail marcu