MENIU

Emisiile de gaze cu efect de seră din UE au scăzut la cel mai redus nivel din ultimii 30 de ani - raport C.E.

Emisiile de gaze cu efect de seră din UE au ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 30 de ani

Veste bună de la Comisia Europeană în privința planului privind atingerea neutralității climatice până în 2050! Anul trecut, emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu 3,7% în UE față de 2018, în timp ce PIB-ul a avansat cu 1,5%, potrivit Raportului intermediar privind politicile climatice ale Uniunii, publicat luni de Executivul comunitar. În prezent, nivelul emisiilor este cu 24 % mai mic faţă de 1990. ”Uniunea Europeană dovedeşte că reducerea emisiilor este posibilă concomitent cu asigurarea creşterii economice”, a subliniat vicepreşedintele C.E., Frans Timmermans.

”Raportul de astăzi confirmă însă încă o dată că este necesar să ne intensificăm eforturile în toate sectoarele economiei pentru a ne atinge obiectivul comun al neutralităţii climatice până în 2050. Tranziţia este fezabilă dacă ne respectăm angajamentul şi dacă profităm de oportunităţile oferite de redresare pentru a reimpulsiona economia într-un mod mai ecologic şi mai rezilient şi pentru a crea un viitor sănătos şi sustenabil pentru toţi”, a declarat Timmermans.

Potrivit raportului, emisiile care fac obiectul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) au înregistrat, anul trecut, cea mai mare scădere, respectiv 9,1%, adică aproximativ 152 de milioane de tone de dioxid de carbon echivalent, faţă de 2018. Scăderea s-a datorat în principal sectorului energiei electrice, în care emisiile s-au redus cu aproape 15%, mai ales ca urmare a înlocuirii producţiei de energie electrică pe bază de cărbune cu cea de energie electrică din surse regenerabile şi pe bază de gaze naturale. Emisiile din sectorul industrial au scăzut cu aproape 2%. 

În schimb, emisiile generate de aviaţie, care acoperă în prezent doar zborurile din Spaţiul Economic European, au crescut față de 2018, însă modest, cu 1%, respectiv cu aproximativ 0,7 milioane de tone de dioxid de carbon echivalent. Emisiile nereglementate de EU ETS, cum ar fi cele generate de sectoarele industriale care nu fac obiectul ETS, de transporturi, clădiri, agricultură şi deşeuri, s-au menținut în 2019 la nivelul din anul precedent. 

În paralel, cheltuielile UE pentru politicile climatice, finanţarea tehnologiilor verzi, implementarea de noi soluţii şi cooperarea internaţională au crescut în 2019 şi vor înregistra o nouă creştere în contextul redresării Europei în urma pandemiei de Covid-19. O principală sursă de finanțare pentru combaterea schimbărilor climatice o reprezintă veniturile din licitaţiile din cadrul sistemului EU ETS. Între 2012, când au început aceste licitații, şi jumătatea lui 2020, statele membre, Regatul Unit şi ţările SEE au încasat venituri totale de peste 57 de miliarde euro. Mai mult de jumătate din sumă a fost generată în 2018 și 2019. Anul trecut, veniturile totale din licitaţii au depăşit 14,1 miliarde euro. Un procent de 77% va fi utilizat în scopuri legate de climă şi energie, cu 7 puncte procentuale mai mult decât în 2018. În plus, tot mai multe proiecte din domeniul climei care primesc fonduri UE sunt finanţate prin monetizarea certificatelor de emisii prin programul NER 300, Fondul pentru inovare şi Fondul pentru modernizare.

Raportul intermediar privind politicile climatice, intitulat ”Către o Europă neutră din punct de vedere climatic”, este elaborat de Direcţia Generală Politici Climatice din cadrul Comisiei pe baza datelor transmise de statele membre, amintește Agerpres.