MENIU

Eleva de 16 ani care și-a înjunghiat pedagogul în biroul directorului avea bursă de merit

Apar noi detalii în cazul elevei de 16 ani din Oradea care și-a înjunghiat pedagogul, în biroul directorului, de față cu mama sa. Fata avea bursă de merit și era o adolescentă cuminte, spun reprezentanții școlii la care învață. 

Incidentul grav a avut loc după ce bărbatul de 41 de ani a surprins-o pe adolescentă în internat împreună cu un băiat.

În timp ce se aflau în biroul directorului, fata a scos un cuțit și l-a înjunghiat. 

Bărbatul a fost dus de urgență la spital, unde a intrat direct în operație. 

Minora de 16 ani se află în custodia polițiștilor și este anchetată pentru tentativă de omor.