MENIU

Elevă de 15 ani, agresată sexual de trei colegi, chiar pe holul liceului

Elevă de 15 ani, agresată sexual de trei colegi

O elevă în vârstă de 15 ani a fost atinsă în mai multe zone ale corpului de trei colegi, doi de 16 ani şi altul de 15 ani, incidentul având loc pe holul unui liceu din municipiul Constanţa, unde cei patru învaţă. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru agresiune sexuală.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat, miercuri, 20 octombrie, că poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi, marţi, despre faptul că o elevă de 15 ani ar fi fost atinsă în mai multe zone ale corpului de către mai mulţi tineri, în timp ce se afla în holul liceului la care studiază.

"În urma verificărilor, poliţiştii au identificat trei elevi, doi în vârstă de 16 ani şi unul de 15 ani, din cadrul aceluiaşi liceu”, a transmis IPJ Constanţa.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa au preluat cercetările.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.