Elev din Mehedinți, bătut în curtea școlii de familia unui coleg cu care se certase
Un elev a fost bătut în curtea unui liceu din Drobeta-Turnu Severin de familia unui alt elev. Cei doi adolescenți au avut, anterior, un conflict spontan iar asta a declansat scandalul.
Apelul la 112 a fost dat de un coleg al celor doi elevi care le-a spus polițiștilor că, pe terenul de fotbal al școlii, un băiat este agresat de mai multe persoane. Ajunși la liceu, oamenii legii au stabilit că, într-o pauză, cei doi adolescenți s-au certat și apoi s-au luat la bătaie.
După ce s-au potolit, cel care a fost bătut și-a sunat părinții. Familia a venit la școală și, în loc să vorbească cu conducerea instituției de învățământ, a început să-l lovească pe cel cu care fiul lor se bătuse în pauza dintre cursuri.