Șeful SRR, Ovidiu Miculescu, urmărit penal pentru abuz în serviciu și conflict de interese
Ovidiu Miculescu, președinte - director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și conflict de interese.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în același dosar au fost puși sub urmărire penală cinci actuali sau foști membri ai Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune — Alexandru Ducu Bertzi, Adrian Moise, Adelina Rădulescu, Ileana Savu, Ana Florea, toți fiind acuzați de abuz în serviciu și conflict de interese, scrie Agerpres.
Aceștia se adaugă altor cinci persoane puse sub acuzare săptămâna trecută: Andras Istvan Demeter și Mirela-Ioana Fugaru (în prezent, membri în CA al SRR), Mihai Voicu, Stejărel Olaru și Doina Moșneag (foști membri în CA al SRR).
Toți au fost chemați la sediul IGPR, pentru a lua la cunoștință faptul că pe numele lor a fost începută urmărirea penală.
"Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada iulie 2011 — ianuarie 2014, aceștia ar fi participat la luarea unor decizii în cadrul ședințelor Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, în urma cărora au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în baza cărora aceștia au obținut în mod ilegal foloase patrimoniale în cuantum total de aproximativ 400.000 lei", declară procurorii.
Mai multe percheziții s-au desfășurat săptămâna trecută la sediul Societății Române de Radiodifuziune, precum și la sediul și punctul de lucru aparținând unei societăți comerciale cu care SRR a desfășurat relații comerciale, fiind puse în executare 11 mandate de aducere.
Miercurea trecută, Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat că Mirela Ioana Fugaru, membru în CA al SRR, s-a aflat în conflict de interese, deoarece, în perioada 29 iunie 2010 — 29 iunie 2014, a participat și a votat, în cadrul ședințelor desfășurate la nivelul Consiliului de Administrație al SRR, decizii referitoare la planul managerial al evenimentelor culturale aflate pe agenda de lucru a SRR.
Potrivit ANI, Mirela Ioana Fugaru a încheiat cu SRR mai multe contracte de prestări servicii pentru organizarea și monitorizarea evenimentelor culturale în cadrul grupurilor de lucru, în valoare totală de 63.842 lei.