MENIU

Efectele războiului. Exporturile Ucrainei de cereale, scădere semnificativă

Sursa foto: Pixabay

Exporturile de cereale din Ucraina au scăzut semnificativ de la declanșarea războiului. Țara a exportat de la începutul lunii mai 643.000 de tone de cereale, un nivel considerabil mai scăzut decât în perioada similară din 2021, când a vândut peste hotare 1,8 milioane de tone de cereale, arată datele publicate, joi, de Ministerul Agriculturii.

Declinul exporturilor a fost provocat de problemele logistice, după ce Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie şi a blocat accesul la porturile ucrainene la Marea Neagră, principalele rute pentru exporturile de cereale ale Kievului, transmite Reuters.

În perioada 1-19 mai 2022, Ucraina a exportat aproximativ 617.000 tone de porumb, 16.000 tone de grâu şi 8.000 tone de orz, a anunţat Ministerul Agriculturii, fără a specifica cum au fost livrate cerealele.

Oficiali din Ministerul Agriculturii anunţaseră că Ucraina a exportat până la 300.000 tone de cereale în martie şi 1,09 tone de cereale în aprilie.

Înainte de invazia Rusiei din 24 februarie, ţara exporta lunar până la şase milioane tone de cereale. Războiul a generat volatilitate pe pieţele financiare internaţionale, ducând la creşterea preţurilor la materiilor prime şi afectând logistica, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

Până acum, în sezonul agricol 2020/2021, Ucraina a exportat 46,51 milioane tone de cereale, arată datele Ministerului Agriculturii, faţă de 40,85 milioane tone în sezonul anterior. Volumele de export din 2021/2022 includ 18,54 milioane tone de grâu, 21,83 milioane tone de porumb şi 5,68 milioane tone de orz.

Sectorul agricol şi alimentar este responsabil pentru aproape 10% din PIB-ul Ucrainei.

Mai multe articole despre:
exporturi cereale ucraina razboi ucraina