MENIU

Șefa ÎCCJ, după decizia CEDO: "În șase luni nu se poate rezolva ce nu s-a rezolvat în 20 de ani"

Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casați și Justiție (ÎCCJ), s-a declarat sceptică în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor din penitenciarele românești într-un termen de șase luni, așa cum a decis CEDO, întrucât "în șase luni nu se poate rezolva ce nu s-a rezolvat în 20 de ani".

"Este problema Executivului să asigure locurile de detenţie de o asemenea manieră astfel încât să asigure un trai decent deţinuţilor. Din păcate, printre criteriile de aplicare a pedepsei nu se enumeră şi existenţa sau nu a numărului suficient de locuri în penitenciar. Pentru prezentarea unui calendar, cred că este un termen suficient, dar având experienţa şi hotărârii pilot anterioare în care iniţial se fixase un termen de 18 luni pentru soluţionarea problemei retrocedărilor în care de la acea dată Guvernul şi Legislativul neputând adopta în termenul stabilit anumite măsuri, s-a solicitat o amânare a acestui termen, o prelungire a acestui termen, lucru care s-a obţinut în cele din urmă", a spus șefa ÎCCJ la sediul CSM. 

Cristina Tarcea este de părere că în acest termen de șasel luni se poate realiza un plan îmbunătățirea condițiilor din penitenciare, însă nu și rezolvarea integrală a problemei, arătând că de la prima condamnare la CEDO a României, în 2003, și până în prezent schimbările nu sunt sesizabile. 

"În şase luni se poate face un plan, dar sunt destul de sceptică în ceea ce priveşte rezolvarea finală a acestei probleme. Prima condamnare a existat în 2003, acum suntem în 2017 şi nimic spectaculos nu s-a întâmplat. Mi-e greu să cred că în 6 luni se va putea schimba radical sistemul din penitenciare. În ministrul Justiţiei şi în ministerul Justiţiei am foarte mare încredere şi la modul cel mai sincer, dar trebuie să fiu o tipă realistă şi să realizez că în şase luni nu se poate rezolva ce nu s-a rezolvat în 20 de ani", a conchis președintele instanței supreme. 

CEDO a dat un ultimatum de șase luni pentru a întocmi un calendar prin care să rezolve problemele din penitenciare, respectiv condițiile inumane din detenție. 

 

Mai multe articole despre:
CEDO ÎCCJ cristina tarcea