Șefa diplomației europene: Ierusalimul "trebuie să fie capitala a două state"
Ierusalimul trebuie să fie "capitala a două state", unul israelian și altul palestinian, a declarat sâmbătă șefa diplomației europene, Federica Mogherini, într-un moment în care partea palestiniană a Orașului Sfânt este pradă violențelor, informează AFP, potrivit AGERPRES.
"Cred că Ierusalimul poate și trebuie să fie capitala a două State", a declarat Mogherini la Ramallah, în Cisiordania. "Provocarea este de a demonstra că Ierusalimul poate să fie împărțit în pace și respect", a mai spus șefa diplomației europene.
Această declarație intervine într-un moment în care tensiunile se agravează în Ierusalimul de Est, israelienii continuând construcția de colonii, spre furia palestinienilor care denunță de asemenea provocări pe Esplanada Moscheilor, al treilea loc sfânt, ca importanță, al islamului.
"Aceasta nu este doar o problemă israeliano-palestiniană, este vorba de o problemă globală", a subliniat Mogherini în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de premierul palestinian Rami Hamdallah, în timpul căreia ea a calificat colonizarea israeliană ca fiind "ilegală" și "un obstacol la soluția celor două State".
Sâmbătă dimineața, Mogherini a pledat din Fâșia Gaza pentru un stat palestinian independent, în timp ce conducerea palestiniană încearcă să prezinte în timpul acestei luni un proiect de rezoluție Consiliului de Securitate al ONU, proiect ce fixează un calendar pentru sfârșitul ocupației și care deschide calea spre un stat palestinian în frontierele din 1967, cu Ierusalimul de Est capitală.
De peste două săptămâni, confruntări opun în fiecare zi, în Ierusalimul de Est, tineri palestinieni care aruncă pietre și petarde asupra polițiștilor, aceștia din urmă replicând cu gloanțe de cauciuc, grenade asurzitoare și gaze lacrimogene.