MENIU

ECOURILE protestului de la Palatul Parlamentului: Poliția Capitalei a deschis DOSAR PENAL. Două persoane riscă arestul preventiv

Protestul violent de marți, de la Parlament, nu a rămas fără urmări. Astfel, pe lângă amenzile anunțate deja de reprezentanții Jandarmeriei, în cauză a fost deschis și un dosar penal. În prezent, în custodia oamenilor legii se află doi bărbaţi, de 23 și, respectiv, 50 de ani, care urmează să fie pezentaţi magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă.

”În urma protestelor din data de 21 decembrie a.c., când mai mulţi protestatari au forţat intrarea în curtea Parlamentului României, s-a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, violarea sediului profesional, distrugere şi portul fără drept de obiecte periculoase”, a transmis, astăzi, Poliţia Capitalei, într-un punct de vedere. 

Potrivit sursei citate, în urma cercetărilor efectuate, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) sub  supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au reţinut doi bărbaţi, cu vârste de 23 şi 52 de ani, iar astăzi urmează sa fie prezentaţi magistraţilor cu propunere legală. 

Un protest organizatmarți, încă de la primele ore ale dimineții, în fața Palatului Parlamentului, a creat haos pe întreg parcursul zilei de ieri. Oamenii adunați la chemarea liderului AUR, George Simion, pentru a opri adoptarea legii care prevede obligativitatea certificatului verde au fost la un pas să pătrundă în incinta clădirii Parlamentului. Vorbim despre câteva sute de persoane. O parte din ei au forțat căile de acces în curte și au pătruns în interiorul acesteia, nu și în clădire.

Situația a degenerat, mașinile unor demnitari fiind vandalizate. Victimele nemulțumirilor oamenilor au căzut și mașinile ambasadorilor Japoniei și SUA în România. Mai mult, media centrale au relatat că Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei la București, a fost blocat în Parlament din cauza protestului AUR. El a fost scos cu sprijinul SPP și Jandarmeriei. Ambasadorul Japoniei a fost prezent la un eveniment la Senat, la Comisia de Politica Externă. Senatorii și-au prezentat scuze ambasadorului.

Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) la București confirmat chiar faptul că o mașină a instituției a fost vandalizată în urma protestelor din curtea Parlamentului.

​​"Ambasada SUA confirmă faptul că un autovehicul care îi aparține a fost avariat în timpul protestului de astăzi din București. La acest moment, nu sunt disponibile informații suplimentare", a transmis, pentru HotNews.ro, Ambasada Statelor Unite la București.

Afirmația a venit, practgic, să îl contrazică pe ministrul de Interne, Lucian Bode, care afirmase inițail că nicio mașină a corpului diplomatic nu a fost vandalizată de protestatarii care au intrat în curtea Senatului.