MENIU

Eco Fest se ”proiectează” la Expoziția Universală de la Milano

Eco Fest se ”proiectează” la Expoziția Universală de la Milano

Pavilionul României din cadrul Expoziției Universale de la Milano va găzdui, în perioada 17 – 19 octombrie, Festivalul Internațional al Filmului Ecologist ”Eco Fest”, al cărei director general este Lavinia Șandru, realizatoarea emisiunii ”Deschide lumea” de la Realitatea TV.

Expoziția Universală a avut loc pentru prima oară în 1851 în Hyde Park, la inițiativa Prințului Albert de Saxa-Coburg și s-a desfășurat în Crystal Palace, o construcție din metal și sticlă proiectată de arhitectul Joseph Paxton. Expoziția apare ca o necesitate a procesului de industrializare și de promovare a produselor pe piața mondială, din 1928 încoace fiind organizată de o singură instituție oficială.

În acest an, Expoziția Universală are ca temă ”Hrănirea planetei. Energie pentru viaţă”, iar Festivalul Internațional al Filmului Ecologist nu putea găsi un alt loc mai potrivit pentru proiecțiile sale. Eco Fest a oferit celor 10.000 de spectatori din primele sale patru ediții ale sale peste o sută de filme cu tematică ecologistă de pe toate continentele. În actuala ediţie, Eco Fest a selectat 14 pelicule de excepție cu temă ecologistă din SUA, Olanda, Africa de Sud, Franța-Senegal, India-Elveția, Rusia,Grecia, Bulgaria, Macedonia, Ungaria și România.

Eco Fest va institui o Zonă Liberă de Indiferență în cadrul Pavilionului României unde toți vizitatorii Expoziției Universale vor fi invitați să ”semneze” pe un papirus gigant ” într-un limbaj universal: amprenta propriei palme, imprimată pe papirus. Acesta va fi un dar simbol pentru Franţa, ţară gazdă a ”Conférence sur les changements climatiques (COP21)” ce va avea loc în luna decembrie, din partea ecologiştilor români.

Eco Fest este susținut de către Ministerul Culturii, Pavilionul României din cadrul Expoziției Universale de la Milano, al cărei slogan este ”Romania living with nature”, Asociația Municipiilor din România, Asociația Pro Familia și Asociația Inițiativa Ecologistă Europeană. Partenerii Eco Fest sunt Realitatea TV și realitatea.net, Alexandrion, Blue Air, Rosal, AutoVip, Glob Com Media și Asociația Românilor din Italia și Asociația Românii din Italia - Milano.