MENIU

Echipa „România Renaște”, dezamăgită: Dezbaterea Geoană - Ciolacu nu va mai avea loc

Dezbaterea Geoană - Ciolacu nu va mai avea loc

O dezbatere Mircea Geoană - Marcel Ciolacu nu va mai avea loc, a anunţat sâmbătă Alina Achim, purtător de cuvânt Mişcarea "România Renaşte".

"Regretăm că domnul Marcel Ciolacu nu are curajul să apară într-o dezbatere publică cu dl. Mircea Geoană. Românii şi româncele merită să primească de la principalii contracandidaţi răspunsuri la adevăratele probleme care îi preocupă - economia, nivelul de trai, educaţia, sănătatea, atragerea fondurilor europene, ordinea publică şi politica externă a României", a declarat Alina Achim, într-o postare pe Facebook.



Potrivit acesteia, "Marcel Ciolacu nu se va putea ascunde la nesfârşit în spatele maşinăriei mediatice şi de partid care îi ţine loc de program de ţară".

"Vom continua să-l provocăm la o dezbatere curajoasă, respectând cetăţenii chemaţi să-şi aleagă în cunoştinţă de cauză liderii şi viziunea acestora pentru viitorul naţiunii. În condiţiile refuzului domnului Ciolacu, dezbaterea de astăzi nu va putea avea loc. Invitaţia la o dezbatere serioasă rămâne valabilă şi reprezintă un adevărat test al respectului candidaţilor faţă de alegători", transmite reprezentanta Mişcării "România Renaşte". 

După două decenii: Dialog crucial între Ucraina și România pe tema securității regionale. Ce s-a discutat la întâlnirea dintre Cătălin Predoiu și omologul său ucrainean