MENIU

E de necrezut! Anunţ surprinzător făcut de Vladimir Putin

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin se gândeşte la retragere. Putin a admis că în 2018 în locul său ar putea să vină o altă persoană la preşedinţia Rusiei, relatează miercuri agenţia de presă ucraineană Unian, citând Ria Novosti.

Locatarul de la Kremlin a făcut o afirmaţie în acest sens la o întâlnire cu reprezentanţi ai Consiliului director al organizaţiei WorldSkills, cu care a discutat marţi posibilitatea organizării în Kazan a Campionatului Mondial de Meserii, ce va avea loc în anul 2019.

'Evenimentul despre care vorbim urmează să aibă loc în 2019, în timp ce alegerile (prezidenţiale) sunt prevăzute pentru 2018 în Rusia. Dar eu sunt sigur că oricine va fi şef al statului (atunci), el va fi fericit să participe la un astfel de eveniment', a afirmat preşedintele Vladimir Putin.

În 2018 se va încheia cel de-al treilea mandat prezidenţial al actualului şef al statului rus, relatează postul de televiziune rus (independent) Dojd.

Putin nu a dat până acum un răspuns clar cu privire la participarea sa la viitoarele alegeri, dar nici nu a exclus o astfel de posibilitate. Cu toate acestea, el a subliniat de mai multe ori că nu doreşte să rămână 'pe viaţă' în funcţia de preşedinte.

Mai multe articole despre:
Rusia Putin preşedinte Vladimir Putin