Duelul băuturilor în politica românească. Orban, Barna și Cioloș își etalează licorile
Războiul băuturilor în politica românească. După ce premierul Ludovic Orban a ieșit, zilele trecute, în Centrul Vechi la o terasă, nici liderii USR-PLUS nu s-au lăsat mai prejos. Aceștia au postat pe Facebook poze în care apar în timp ce prepară băuturi.
Dacă premierul României și candidatul PNL-USR la primăria Capitalei, Nicușor Dan au ieșit împreuna la o bere la terasă, Dan Barna și-a pregătit acasă o socată ca să nu se lase mai prejos.
Dan Barna a afișat o fotografie în care pregătește socată, iar aliatul său, Dacian Cioloș a publicat o imagine cu o sticlă de pălincă din Zalău ce avea o etichetă cu sigla partidului pe care îl conduce. „La vremea aceasta a anului, una din bucuriile noastre, ale copiilor, era să găsim și să culegem flori mari de soc (...) din care mama ne făcea o socată grozavă”, a scris Dan Barna.
Fostul premier Dacian Cioloș iese, fără discuție câștigător la numărul de grade etilice. El a postat o fotografie cu pălinca din orașul său natal. „Nicio bere nu se compară cu socata distilată de Zalău”, este mesajul lui Dacian Cioloș.