DSVSA Dolj recoltează probe din legume și fructe, în urma cazului fetiței internate cu E.coli
Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dolj (DSVSA) și Direcția de Sănătate Publică Dolj (DSP) au început recoltarea de probe pentru verificarea alimentelor din județ în contextul anchetei privind cazul fetiței de nouă luni din Dolj care a ajuns la Spitalul "Marie Curie" infectată cu bacteria E-coli.
Potrivit reprezentanților DSV Dolj, au fost recoltate probe din legume și fructe comercializate într-un magazin de unde familia fetiței ar fi cumpărat astfel de produse, potrivit Agerpres.
"Au fost recoltate probe din legume și fructe comercializate într-o unitate de vânzare cu amănuntul din care familia fetiței ar fi cumpărat asemenea produse. Probele au ajuns deja la București și în 48 de ore urmează să primim rezultatele. Au fost intensificate controalele pentru toate produsele de origine animală și vegetală comercializate de pe raza județului", a declarat vineri, presei, dr. Costică Retea, directorul DSVSA Dolj.