MENIU

Droguri și ciuperci halucinogene, trimise prin easybox

Foto arhivă

 Bărbatul vindea ciuperci halucinogene, considerate drog de mare risc, în județ. Prețul și cantitatea erau stabilite prin intermediul rețelelor de socializare, livrarea se făcea prin sistem easybox. 

„Polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Se extinde ancheta în dosarul generalilor! Personaj-cheie care l-a plătit pe Coldea, AUDIAT la DNA

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în luna iunie 2024, aceasta ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de mare risc (ciuperci halucinogene) către consumatori, din județul Olt.

Persoana în cauză ar fi realizat contactul cu clienții prin intermediul unor rețele de socializare, iar după stabilirea cantității și metodei de plată, livrarea s-ar fi efectuat direct sau prin plasarea în sistem easybox”, se arată în comunicatul poliției.

Au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate cantități de fragmente vegetale și de substanță solidă, de culoare maro, un cântar de precizie, mai multe obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

„La data de 7 august a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore.

Ieri, 8 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt a dispus față de aceasta măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.

Marina Pandarof, audiată în mare secret de procurori. Șefa "Rețelei M" a vrut un acord de recunoaștere a faptelor: cine pe cine toarnă EXCLUSIV

Procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt au formulat contestație împotriva încheierii pronunțată de instanță.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai scrie sursa citată.

Mai multe articole despre:
droguri easybox ciuperci easybox