MENIU

Drapelul României arborat iar în primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupaţie străină

Drapelul naţional al României va fi arborat, vineri, pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe, cu prilejul aniversării a 73 de ani de la eliberarea oraşului de sub ocupaţie fascisto-horthystă.

Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război din judeţul Covasna, col. (rtr) Ioachim Grigorescu, a declarat că, în urmă cu aproximativ o lună, a depus o cerere la Primăria Sfântu Gheorghe pentru arborarea tricolorului românesc pe turla instituţiei, adică pe locul în care a fost înălţat în septembrie 1944 de către Armata Română, ca simbol al libertăţii, scrie covasnamedia.ro

Sfântu Gheorghe a fost primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupaţie străină iar în urmă cu aproximativ o lună am depus o cerere la Primărie pentru rearborarea drapelului pe turlă, în contextul aniversării a 73 de ani de la acest important eveniment istoric. Am primit răspuns afirmativ, ne bucurăm şi, aşa cum am transmis şi conducerii primăriei, sperăm ca tricolorul să nu mai fie înlăturat, să rămână definitiv acolo”, a afirmat Ioachim Grigorescu.

Drapelul de pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe, înălţat pe 8 septembrie 1944 de către caporalul Gheorghe Arambaşa, căzut în luptele pentru eliberarea oraşului, a fost înlăturat în timpul Regiunii Autonome Maghiare.

Acesta a fost repus pe turlă în anul 1994, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la eliberarea oraşului şi a fluturat în acest loc până acum doi ani, când a fost înlăturat de conducerea primăriei odată cu începerea lucrărilor de reabilitare a clădirii.

Drapelul a mai fost arborat pe turlă doar o singură dată, pe 8 septembrie 2016, fiind înlăturat a doua zi.