DRAMĂ în cinematografie. A murit un nume important din industrie
Regizorul britanic Robin Hardy, cunoscut pentru filmul ”The Wicker Man”, cu Christopher Lee în rol principal, a murit la vârsta de 86 de ani, anunţă bbc.com.
Lungmetrajul din 1973, care a reprezentat şi debutul său regizoral, spune povestea sergentului de poliţie Howie, interpretat de Edward Woodward, care este trimis în căutarea unei fete pe insula fictivă Summerisle, conform news.ro.
Robin Hardy, care a regizat şi o continuare a cunoscutei pelicule, ”The Wicker Tree”, în 2011, bazat pe romanul său ”Cowboys for Christ”, a încetat din viaţă vineri, au confirmat pentru BBC apropiaţi ai familiei.
Anul trecut, regizorul afirma că îşi doreşte să realizeze un al treilea film ”The Wicker Man”, ca omagiu adus lui Sir Christopher Lee.
Născut pe 2 octombrie 1929, în Surrey, Anglia, filmografia lui Robin Hardy cuprinde doar trei lungmetraje - ”The Wicker Man” (1973), ”The Fantasist” (1986) şi ”The Wicker Tree” (2011). Pentru acestea două din urmă a scris şi scenariul şi a colaborat cu regizoarea Zelda Baron, pentru care a scris povestea filmului ”Forbidden Sun” (1989).