Dramă în centrele de izolare din Europa. Cum tratează cele mai importante state epidemia de coronavirus
Europa se confruntă cu pericolul coronavirusului, un bilanț foarte recent (din 14 februarie) vorbind deja de 42 de victime la nivelul bătrânului continent. Informația a fost oferită de Organizația Mondială a Sănătății. Pentru a preîntâmpina extinderea pandemiei, țările europene îi trec în carantină pe toți cetățenii care se întorc din China. Vedem în continuare cum tratează problema țări precum Franța, Germania, Spania, Rusia sau Marea Britanie.
Izolarea are loc pentru cel puțin două săptămâni, fiind o importantă măsură de precauție. Euronews a realizat un material amplu, în care prezintă cum gestionează țările importante din Europa problema coronavirusului, dar și a noii mutații, COVID-19.
Marea Britanie și Franța
Regatul Unit vorbește în acest moment de un bilanț intermediar, ce conține opt persoane care au fost testate pozitiv cu virusul corona. Mai există alte patru suspiciuni, toate legate de bărbatul care călătorea dinspre Singapore, și care a stat o vreme într-o stațiune de ski franceză. Britanicii s-a organizat foarte bine, astfel că există două unități spitalicești, unde repatriații din China sunt ținuți sub atentă supraveghere medicală.
Este vorba de Spitalul Arrowe Park din Wirral, Merseyside, dar și de o unitate medicală din Milton Keynes. Pacienții aflați în carantină de coronavirus în Marea Britanie beneficiază de spațiu suficient de mare pentru plimbări, asta chiar dacă nu pot ieși din perimetrul unităților medicale.
Și francezii s-au pregătit temeinic de caratina COVID-19. 180 de persoane sunt găzduite la Carry-le-Rouet, aproape de metropola Marseille,din sudul Franței. Chiar dacă niciunul dintre pacienți nu a fost testat pozitiv până acum, medicii francezi îi țin sub strictă supraveghere. Nu se poate ieși din spitalul de la Carry-le-Rouet și nici nu se pot primi vizite din exterior.
Rusia, Germania și Spania
Un contrast puternic există între ce se întâmplă în Franța și în Regatul Unit pe de o parte, și condițiile oferite de Rusia cetățenilor aflați în carantină pentru suspiciune de coronavirus, pe de altă parte. Țara a raportat primele două cazuri de coronavirus (ambele implicand cetățeni chinezi), iar rușii au fost trecuți în carantină în Siberia, primind pături. La fel ca în cazul țărilor vest-europene, și în Siberia contactul cu exteriorul este strict interzis. Spitalul dedicat carantinei coronavirus a fost amplasat la Tyumen, localitate aflată la aproximativ 200 de kilometric de Yekaterinburg.
În Germania există un singur centru dedicat suspecților de COVID-19. Acesta se găsește la Germersheim, pe Rin, un orășel aflat la nord de Karlsruhe. O parte din germanii care au locuit în China spun că se readaptează la Germania prin intermediul gastronomiei din această țară.
Nici Spania nu face notă discordantă, având pregătite două centre de primire a suspecților de coronavirus. Vorbim de Spitalul Militar ‘’Gomez Ulla’’ din Madrid și de Spitalul din La Gomera (din Insulele Canare). La cele două centre sunt găzduiți la momentul actual douăzeci de spanioli care au călătorit în Wuhan, dar și șase turiști germani, care vizitau Spania. Condițiile spaniolilor sunt mult mai permisive decât cele din Rusia, astfel că în centrele iberice există și camere de relaxare, unde cei internați pot să se delecteze cu jocuri de cărți, domino sau șah.
Și alte state europene s-au pregătit atent de lupta cu virusul corona. Cetățenii întorși din China au fost trecuți în carantină în țări precum Belgia, Italia, Ungaria sau Elveția. La fel ca în toate celelalte state, nici de aici nu se poate ieși în perioada aferentă carantinei, controalele fiind stricte.
Coronavirus a îmbolnăvit până acum mai mult de 73.000 de persoane, de la declanșarea epidemiei în China și a ucis aproape 1.900 de oameni conform worldometers.info.