MENIU

Drama cumplită a unei actriţe de la noi: "Am ajuns din nou să mor de foame"

Drama cumplită a unei actriţe de la noi: "Am ajuns din nou să mor de foame"

Născută pe 23 iunie 1946, însă declarată de părinţi la primărie cu o săptămână întârziere, actriţa Aimée Iacobescu a sărbătorit, joi, 70 de ani cu un zâmbet trist. Diagnosticată cu cancer, artista trăieşte doar datorită unor medicamente foarte scumpe, iar banii rămaşi din pensie nu-i permit să-şi plătească facturile şi să mănânce.

"De ziua mea am stat în casă ca de obicei pentru că mă deplasez foarte greu, iar căldura de afară îmi face foarte rău. Am primit flori, i-am luat un buchet frumos şi mamei mele şi m-au sunat prietenii să-mi ureze «La mulţi ani!». De la Teatrul Naţional Bucureşti, unde sunt societară de onoare, n-am primit nicio urare, nicio floare, niciun telefon, dar sunt obişnuită din ceilalţi ani cu lipsa atenţiei în ceea ce mă priveşte. Nu e normal, dar ei aşa se poartă cu mine", a declarat, pentru „ring”, Aimée Iacobescu.

Aşteaptă de trei ani indemnizaţia de merit

Cea mai mare durere a lui Aimée Iacobescu este că, după o carieră de peste 40 de ani pe prima scenă a ţării, indemnizaţia de merit la care are dreptul prin lege nu îi e acordată de UNITER.

Mai multe articole despre:
indemnizaţie actriţă Aimée Iacobescu