Dragnea, șters rapid din Parlamentul României
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, două proiecte de hotărâre - unul privind vacantarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea şi altul referitor la vacantarea postului de preşedinte al Camerei.

Proiectele de hotărâre au fost adoptate în unanimitate şi urmează să intre miercuri în plenul Camerei pentru a lua act de aceste decizii.
Grupurile parlamentare vor face propuneri pentru ocuparea postului de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
"Am îndeplinit procedura prevăzută de Statutul deputaţilor şi de Regulamentul Camerei Deputaţilor în ceea ce priveşte vacantarea în primul rând a funcţiei de deputat a domnului Liviu Dragnea şi, în momentul în care îşi încetează mandatul, automat încetează şi funcţia de conducere. Fapt pentru care au fost adoptate cu avize favorabile două proiecte de hotărâre care urmează a intra în plenul Camerei Deputaţilor şi a fi luat act de aceste hotărâri. (...) Orice partid, grup parlamentar poate face propuneri", a spus Nicuşor Halici, preşedintele Comisiei juridice.