Dr. Imbri, managerul Spitalului Victor Babeş, AVERTIZEAZĂ: "Vom ajunge la 7.000 de cazuri de COVID-19 pe zi
Emilian Imbri, managerul Spitalului "Victor Babeş", a avertizat, joi, la un post TV, că România va ajunge la 7.000 de noi cazuri de coronavirus pe zi. Medicul consideră că evoluția virusului nu poate fi oprită brusc din cauza transmiterii comunitare a infecţiei cu COVID-19.
"Ştiam că se apropie momentul ăsta. Este prevăzut şi anunţat de săptămâni în şir. Specialiştii spun că se va întâmpla să treacă şi de 5.000 şi probabil că până să înceapă să se stingă, să coboare, vom ajunge pe undeva la 7.000 de cazuri pe zi.
Este firesc să nu se poată opri brusc această creştere şi este firesc să existe o perioadă să se mai transmită încă pentru că este transmiterea comunitară care nu mai poate fi stopată brusc.
În două trei săptămâni, poate să înceapă să scadă, dar cred totuşi vom depăşi 5-6.000. Asta înseamnă că vor mai fi deschise câteva structuri spitaliceşti. Vor fi dedicate şi alte spitale, aşa cum, de exemplu, ieri s-a anunţat că paturile de la ATI de la Spitalul Floreasca şi Spitalul SF. Ioan au fost deja pregătite şi sunt deja izolate şi pot să primească la Terapie Intensivă pe cei care sunt grav afectaţi şi au nevoie de terapie intensivă.
Vom putea stăpâni acest fenomen. Nu-l vom putea învinge. Dacă avem concursul populaţiei, îl vom putea stăpâni până la urmă", a declarat Emilian Imbri.