Ce s-a întâmplat la vamă cu sângele donat de Republica Moldova pentru răniţii din Colectiv
Două transporturi cu sânge provenit din donațiile unor cetățeni din Republica Moldova pentru victimele rănite în incendiul de la Clubul Colectiv din Capitală au stat aproximativ trei ore în Vama Albița, pe motiv că nu au fost fost însoțite de toate documentele necesare tranzitării frontierei.
Potrivit adjunctul șefului Biroului Vamal Albița, Marius Costache, tranzitarea frontierei nu s-a putut face decât cu respectarea legii, motiv pentru care transporturile au fost întârziate.
''Orice marfă care intră în spațiul comunitar, indiferent că este vorba de o donație sau de un transport marfă obișnuită, trebuie să fie însoțită de o serie de documente necesare întocmirii declarației vamale. Nu a dat nimeni dovadă de rea-credință. Chiar dacă a fost vorba de o donație, iar gestul este unul remarcabil, în situația dată nu puteam permite ca aceste transporturi să treacă frontiera, atât timp cât nu erau însoțite de toate documentele necesare. Problema s-a rezolvat în aproximativ trei ore, când cele două mașini și-au putut continua drumul către Capitală', a declarat, marți, pentru AGERPRES, adjunctul șefului Biroului Vamal Albița, Marius Costache.
În cele două autospeciale din Republica Moldova se aflau 2.150 unități componente sanguine (eritrocitare și plasmă proaspăt congelată) și preparate biomedicale sanguine (albumină umană). Mașinile au intrat în Punctul de trecere a Frontierei Albița duminică, 1 noiembrie, în jurul orei 22.30 și au plecat spre București după aproximativ trei ore.