Două persoane s-au accidentat, alte 12 au făcut atac de panică, la Iaşi, după cutremur
Un tânăr din Iaşi a sărit pe geam în timpul cutremurului, suferind o fractură, iar o bătrână s-a accidentat în propria locuinţă, în timp ce 12 persoane au făcut atacuri de panică, în urma cutremurului cu magnitudinea 5,3 produs în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Tânărul din Iaşi locuieşte la parter şi a sărit pe geam în timpul seismului, el declarând că a recurs la acest gest deoarece s-a speriat, a afirmat prefectul de Iaşi, Marian Grigoraş.
Potrivit sursei citate, bărbatul a suferit o fractură şi a fost transportat la spital.
De îngrijiri medicale a avut nevoie şi o bătrână din municipiu, care s-a lovit la picior în propriul apartament, în timpul cutremurului, tot din cauza panicii.
”În urma cutremurului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a intervenit în câteva situaţii mai deosebite în municipiul Iaşi. Un tânăr a sărit pe geam de la parter, suferind o fractură, iar o femeie în vârstă s-a accidentat în locuintă din cauza panicii. A fost securizată zona Palatului Braunstein, din Piaţa Unirii, în urma unor căderi de tencuială”, a declarat Marian Grigoraş
Prefectul a precizat că, în total, 12 persoane din municipiu au făcut atacuri de panică şi au fost transportate la spital. Pacienţii au fost evaluaţi de către medici, apoi li s-a prescris tratament la domiciliu.
Totodată, bucăţi din vârful turnului fabricii de cărămizi din localitatea Ciurea, situată la câţiva kilometri de Iaşi, s-au rupt, însă nici o persoană nu a fost rănită, scrie news.ro.
Turnul a fost construit în urmă cu peste un secol şi este monument de patrimoniu industrial, fiind clasat pe lista monumentelor istorice.
Şi bucăţi din tencuiala unui imobil din centrul municipiului au căzut pe astfalt.
Un cutremur puternic, cu magnitudine 5,3, a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 2.11, resimţindu-se şi în Bucureşti. Seismul s-a produs în zona Vrancea, la o adâncime de 90,6 kilometri, potrivit Institutului Naţional de Fizică a Pământului.
O replică a seismului, de 2,7 pe Richter, s-a produs la ora 2,48, tot în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 76 de kilometri, mai arată INFP.