Două case din Bacău, cuprinse de un incendiu masiv - Intervenția pompierilor, dificilă
Două case din cartierul Şerbăneşti - municipiul Bacău au fost afectate de un incendiu care a izbucnit, vineri, din cauza utilizării focului deschis în spaţii deschise, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.
Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, iar când au sosit la faţa locului au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafaţă de circa 300 metri pătraţi.
"Au ars circa 160 metri pătraţi de acoperiş la două case de locuit şi circa 90 metri pătraţi la o anexă gospodărească", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
Pompierii au rămas în zonă pentru a se asigura că nu mai există focare active.