Dosarul Transferurilor. Meme Stoica poate fi eliberat condiționat
Mihai Stoica, fostul manager de la Steaua, poate fi eliberat condiționat, au decis magistrații Judecătoriei Sectorului 4. El a cerut azi judecătorilor să execute mai puţin din pedeapsa de trei ani şi șase luni dispusă în "Dosarul Transferurilor".
UPDATE: Mihai Stoica poate fi eliberat condiționat, au decis magistrații Judecătoriei Sectorului 4. Decizia nu este definitivă.
Mihai Stoica a fost condamnat la trei ani şi șase luni de închisoare în "Dosarul Transferurilor", dar poate ieși după jumătate din acest timp, adică 21 de luni. A scris două cărți, a muncit în perioada detenției și a ispășit jumătate din pedeapsă, deci îndeplinește toate condițiile pentru a fi eliberat condiționat.
De altfel, Gigi Becali anunța, încă de luna trecută. posibilitatea ca finalul anului să găsească Steaua cu toți conducătorii săi în libertate.
”La începutul lui decembrie, va fi pus și el (MM Stoica - n.r.) pe lista pentru eliberare condiționată. Dacă DNA nu va face recurs, MM va fi acasă de Revelion. Dacă va face recurs, atunci iese pe 15-20 ianuarie. Pentru că, încă o dată vă spun, eliberarea condiționată e matematică pentru condamnații care nu sunt recidiviști și nu au un comportament violent. Eu când am zis că un calculator mă pune liber, ați râs toți de mine”, spunea Becali, potrivit Digisport.ro.