Dosarul generalilor. Dumbravă, sfidător la controlul judiciar, despre legăturile cu Albania: Nu confirm, nici nu infirm
Dumitru Dumbravă a semnat măsura controlului judiciar, luni, în speța cunoscută sub numele de „Dosarul Generalilor". Dumbravă, fost director al Direcției Juridice din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI), a fost pus sub acuzare alături de alte persoane care au avut funcții înalte, inclusiv fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea.
Generalul Dumitru Dumbravă a ajuns din nou în fața polițiștilor pentru a semna controlul judiciar. Mâna dreaptă a lui Florian Coldea a avut din nou o atitudine arogantă și sfidătoare în discuțiile cu jurnaliștii. Dumbravă a spus că este problema lui ce afaceri face și a precizat: „aștept o emisiune la Realitatea pentru a vedea cât e legal să câștigi în România”.
Dosarul Generalilor a fost deschis pe fondul unor acuzații grave, care implică abuz de putere, cum ar fi: trafic de influență și spălare de bani.
Generalul Dumitru Dumbravă a fost audiat la Secția 11 de Poliție, acolo unde a discutat cu presa despre circumstanțele actuale ale cazului său în care este implicat și Florian Coldea.
„În momentul de față, nu mă ocup cu nicio activitate. Se spune că am distrus România. Până la proba contrarie, am distrus România. Să vedem ce spune justiția”, a declarat, ironic, Dumitru Dumbravă.
Întrebat dacă a mai vorbit cu Florian Coldea, Dumbravă a declarat: „Controlul judiciar are această interdicție”.
„Mă descurc. În pofida îngrijorărilor unor sudiouri, chiar mă descurc. Eu aștept o emisiune la Realitatea, într-un studio, care să stabilească cât e legal se câștigă în România”, a declarat Dumbravă.
„Am venit cu autobuzul. Am liber ca pensionar. Am o pensie acceptabilă și suficientă”, a mai spus Dumitru Dumbravă.
Referitor la Albania, întrebat dacă a semnat contracte cu cei de acolo, Dumbravă a spus: „Nici nu confirm, nici nu infirm, am văzut că speța cu drogurile este explozivă, așteptăm să fie audiat El Chapo”.
Rețeaua Coldea, mega-afaceri cu străinii! Cum a dat lovitura Dumbravă
Foşti grei ai Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani. Au fost denunţaţi de un om de afaceri care spune că i s-ar fi cerut 600.000 de euro pentru a-l scapa de o condamnare. Pentru că totuşi a luat condamnare i-a înregistrat şi i-a denunțat la DNA. Asistăm, astfel, la primul dosar DNA care anchetează caracatiţa din justiţie. Interceptările depuse arată că era condusă de la vârful SRI, iar Coldea, cel care a fost cel mai puternic om din SRI timp de 12 ani, era numit „Dumnezeu”.