MENIU

Dosarul Euroavipo - Murfatlar. Frauda se ridică la 613 milioane de lei. Cum funcţiona reţeaua?

Fiscul

Fraudă de peste 613 milioane de lei, identificată de inspectorii antifraudă în dosarul „grupul Euroavipo”, instrumentat de DNA. Curtea de Apel București a admis marți cererea DNA de arestare preventivă a cinci dintre inculpații reținuți în dosarul Murfatlar, în care se fac cercetări cu privire la o evaziune fiscală de aproximativ 600 de milioane de lei. Astfel, au fost arestați preventiv Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea, Gheorghe Cosmin Popescu, Cătălin Florian Vasilescu și Sorin Vasile Săvoiu. George Ivănescu, acționar la mai multe companii viticole, a fost reținut luni de procurorii DNA.

DGAF a realizat în septembrie 2014 verificări simultane la 38 de societăţi comerciale care au obiect de activitate producţia şi/sau comercializarea de alcool sau băuturi alcoolice. În data de 10.09.2014, structura centrală a DNA a fost sesizată cu privire la fapte ce sunt susceptibile a întruni elementele constitutive ale unor fapte sancționate de legea penală în cazul dosarului „grupul Euroavipo”, în urma analizelor de risc și a acțiunilor operative desfășurate de inspectorii antifraudă.

Peste 180 de inspectori antifraudă au fost implicaţi în acţiunile de control derulate la antrepozitele fiscale din cadrul „grupului Euroavipo”, beneficiind de sprijinul Jandarmeriei Române. În urma investigațiilor fiscale, inspectorii antifraudă au identificat o schemă complexă de fraudare a bugetului general consolidat, prin intermediul căreia s-a cauzat un prejudiciu total de 613,48 milioane de lei.

Vezi AICI cum funcţiona reţeua Euroavipo - Murfatlar. Lista tranzacţiilor frauduloase

De asemenea, în cadrul sesizării penale înaintate către DNA, au fost incluse și indicii consemnate în raportul Direcţiei Generale de Integritate din cadrul ANAF, care au relevat faptul că funcționari din cadrul ANAF au favorizat activitatea infracțională prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Principalele practici ilegale identificate de inspectorii DGAF în timpul investigării dosarului „grupul Euroavipo”:

Firme din cadrul grupului emit, pentru alte societăţi din acelaşi grup, facturi de valori substanţiale, care sunt fără suport economic real, cel mai adesea acestea fiind facturi de avans, pentru care se emit bilete la ordin care au termene de încasare foarte îndepărtate (spre exemplu: anii 2020, 2021).

Biletele la ordin sunt girate către societăţi din cadrul grupului, iar unele dintre ele ajung să fie, în final, girate către emitent.
în baza acestor facturi supraevaluate, se calculează şi se declară taxele şi impozitele, urmărindu-se obţinerea unor sume de bani cu titlu de rambursări, compensări sau restituiri de la bugetul general consolidat.
În paralel, se acumulează datorii la bugetul de stat, pe care reprezentanţii societăţilor urmăreau să le stingă prin compensarea cu TVA de rambursat.

Ca urmare a acumulării datoriilor, societăţile intră în insolvenţă, de cele mai multe ori aceasta fiind solicitată de societăţi din cadrul grupului.

Administratorii/asociaţii/acţionarii, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, prin tranzacţiile artificiale, au provocat starea de insolvabilitate a persoanelor juridice debitoare.

Există, astfel, dosare de insolvenţă la nivelul a 4 tribunale: Bucureşti, Buzău, Constanţa şi Tulcea. Raţiunea insolvenţei societăţilor din grup este protejarea de executarea debitelor bugetare accumulate.

Speculând prevederile Legii nr. 85/2006 privind suspendarea tuturor măsurilor de executare silită în cadrul procedurii de insolvenţă și ca urmare a inacțiunii structurilor fiscale competente, grupul „Euroavipo” a produs şi comercializat pe piaţa internă alcool şi băuturi alcoolice declarând, fără însă a achita obligaţiile fiscale aferente, creându-se astfel un mecanism fraudulos de menținere a autorizațiilor de funcționare și de protejare aparent legală de orice măsură de executare întreprinsă de organele fiscale.

Sunt desfăşurate, succesiv, atât diverse tranzacţii artificiale, cât şi operaţiuni privind structura companiilor (fuziuni în procedura de insolvenţă), toate aprobate de administratorul special şi realizate sub supravegherea administratorului judiciar.

Societăţile membre ale “grupului EUROAVIPO” au Comitete ale Creditorilor formate din societăţi afiliate, de asemenea aflate în insolvenţă, ca urmare a unor creanţe generate intra-grup .

Au existat, de asemenea, numeroase cesiuni de creanţă către societăţi ”offshore”, în scopul evitării compensărilor bilaterale şi înscrierii acestora la masa credală.

Exemplu tranzacții frauduloase: cazul firmei OANA MANAGEMENT SRL

Un caz aparte îl reprezintă tranzacțiile efectuate între EUROAVIPO SA și OANA MANAGEMENT SRL. Astfel, în perioada iunie – august 2014, EUROAVIPO SA a înregistrat facturi de avans mărfuri având ca furnizor pe OANA MANAGEMENT SRL.

Există suspiciunea rezonabilă că facturile de avans înregistrate de către EUROAVIPO SA, având ca furnizor pe OANA MANAGEMENT SRL, au la bază operaţiuni artificiale care nu au un conţinut economic, fiind utilizate pentru a evita impozitarea şi a obţine avantaje fiscale, constând în deducerea taxei pe valoarea adăugată (EUROAVIPO SA a solicitat rambursarea soldului sumei negative a TVA).

Totodată, acestea au fost folosite pentru evitarea plăţii datoriilor la bugetul statului, dispuse de către organele de inspecţie fiscală în cadrul rapoartelor întocmite şi pentru a evita revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal.

De exemplu, EUROAVIPO SA a înregistrat o factură de cca 1 miliard de lei, reprezentând „contravaloare avans” pentru achiziția unor bunuri, fără a preciza termenele de livrare ale produselor. În plus, beneficiarul nu poate justifica din punct de vedere economic utilizarea acelor bunuri.

Totodată, analizând termenele de scadenţă a biletelor la ordin care ajungeau până în 2021, s-a conturat suspiciunea rezonabilă că EUROAVIPO SA are către OANA MANAGEMENT SRL o datorie pe termen lung, dar contribuabilul asimilează o scadenţă pe termen scurt de recuperat de la bugetul de stat, cu intenţia de a obţine un avantaj fiscal în favoarea sa în relaţia cu statul.

Fraudele fiscale din domeniul producerii și comercializării alcoolului și a băuturilor alcoolice sunt în atenția inspectorilor Direcției Generală Antifraudă Fiscală, care, în perioada decembrie 2013 – septembrie 2016, au efectuat 1.443 de controale antifraudă la firmele care activează în acest domeniu, au identificat prejudicii totale cauzate bugetului de stat în cuantum de 845,94 milioane lei și au dispus măsuri asigurătorii asupra unor active identificate în valoare de 45,27 milioane de lei. De asemenea, au constatat contravenții pentru sancționarea cărora au fost aplicate amenzi în cuantum de 5,27 milioane lei și confiscări în valoare de 9,21 milioane lei.

Mai multe articole despre:
DNA fraudă Dosarul Euroavipo - Murfatlar