Dosar penal după intervenția defectuoasă a pompierilor de la Constanța: Anchetă pentru neglijență în serviciu după ce o femeie a căzut de la etajul 6
Anchete pe bandă rulantă în cazul tragediei de la Constanța. S-a deschis dosar penal după intervenția defectuoasă în urma incendiului de la Constanța, în urma căruia o femeie a căzut de la etajul 6 după ce i-a ars apartamentul. Ancheta vizează neglijență în serviciu. Se verifică modul în care au acționat pompierii.
Parchetul militar din București a deschis un dosar penal pentru a stabili dacă pompierii au acționat la timp și au aplicat corect toate procedurile. Asta în timp ce un subofițer ISU este anchetat de superiori și acuzat că nu ar fi raportat la timp incendiul și din această cauză s-ar fi intervenit cu întârziere. Soțul victimei face declarații șocante. Bărbatul spune că pompierii au ajuns târziu și erau nepregătiți. Femeia care a căzut de la etajul șase s-a întors în apartament să salveze din calea flăcărilor un laptop în care avea poze cu fiul lor mort.
Imagini de coșmar au fost suprinse marți pe bulevardul Mamaia. O femeie în vârstă de 57 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 6 al blocului în care locuia după ce un incendiu i-a cuprins apartamentul. S-a întâmplat chiar sub ochii angajaților ISU, care veniseră la intervenție fără scară și saltea de salvare. În tot județul Constanța există doar 3 autospeciale cu scară, iar la intervenție s-a ajuns cu întârziere.
În imaginile surprinse de martori s-a putut vedea faptul că femeia a căzut între pompieri, aflați la scara blocului. ISU Constanța a oferit primele precizări în urma evenimentului.
Scenele șocante în care femeia a sărit de la balcon au fost surprinse de un martor. Femeia a stat agățată de pervazul balconului însă nu a a mai rezistat și a căzut în gol. Pompierii care se aflau la fața locului au privit neputincioși întreaga scenă. Salvatorii care au ajuns primii la fața locului nu aveau echipamentele necesare pentru a o salva pe femeie.
Șeful ISU Constanța, la solicitarea jurnaliștilor Realitatea PLUS, a spus: „Să explice purtătorul de cuvânt”. Cer demisia șefului ISU, colonel inginer doctor Cristian Mihai Amarandei. Dați milităria jos de la etajul 6!”