Donald Trump, reacție halucinantă după masacrul de la o școală din Texas - Fostul președinte cere înarmarea populației
Fostul preşedinte Donald Trump a cerut vineri "înarmarea cetăţenilor" pentru a lupta împotriva "răului din societatea noastră", care, a spus el, se află în spatele masacrului de la şcoala primară din Texas, transmite AFP.
Miliardarul republican a luat cuvântul în faţa celui mai mai important lobby american al armelor de foc, care, întâmplător, şi-a ţinut convenţia anuală la câteva sute de mile de oraşul din Texas unde a avut loc masacrul în care au fost ucişi 19 copii şi două profesoare.
"Existenţa răului în societatea noastră nu este un motiv pentru a dezarma cetăţenii care respectă legea", a spus fostul preşedinte."Existenţa răului este motivul pentru care este necesară înarmarea cetăţenilor care respectă legea", a spus el.
Donald Trump l-a acuzat pe succesorul său, Joe Biden, şi Partidul Democrat că exploatează politic "lacrimile familiilor îndoliate" încercând să adopte legi privind armele.
Ca răspuns la apelurile de limitare a numărului armelor, conservatorii vin cu contra-argumentul unei mai bune tratări a problemelor de sănătate mintală ale americanilor, aspect asupra căruia Donald Trump a insistat în mod deosebit vineri. Atacatorul era un "nebun scăpat de sub control", a estimat fostul preşedinte."Va arde în iad", a promis el.
Donald Trump a cerut, de asemenea, o securitate sporită în şcolile americane, sugerând instalarea de "garduri zdravene" şi detectoare de metale în faţa şcolilor, precum şi înarmarea profesorilor.
Cu câteva minute mai devreme, la aceeaşi convenţie a National Rifle Association (NRA), senatorul de Texas Ted Cruz a estimat că interzicerea sau confiscarea armelor ar duce la o creştere a criminalităţii."Multe mai multe mame singure ar fi agresate, violate sau ucise în metrou", a spus el.