Donald Trump, contestat și de colegii de partid: „Ar fi cel mai periculos președinte al SUA”
Donald Trump este contestat, din nou, de colegii lui de partid. Într-o scrisoare deschisă, 50 de politicieni republicani importanţi au scris că, dacă ar câştiga alegerile, magnatul ar deveni cel mai periculos preşedinte al Statelor Unite și ar reprezenta un pericol la adresa siguranței naționale.
Cei 50 de republicani care au semnat scrisoarea de contestare a lui Donald Trump au deţinut funcţii importante în aparatul de securitate naţională în timpul mandatelor lui Richard Nixon şi George W. Bush. Printre aceştia, foşti şefi ai CIA, NSA şi chiar secretari pentru Securitatea Internă.
„Donald Trump nu este calificat să fie preşedinte şi Comandant Suprem. Suntem convinşi cu adevărat că ar fi un preşedinte periculos şi ar pune în pericol siguranţa şi bunăstarea ţării", se arată în scrisoarea semnată de republicani.
Mai mult, republicanii au subliniat că lui Donald Trump îi lipsesc „caracterul, valorile și experiența” pentru a fi președinte.
„Domnului Trump îi lipsesc caracterul, valorile şi experienţa pentru a fi preşedinte (…) Domnul Trump a arătat că nu prea înţelege interesele naţionale vitale ale Americii (..) În mod constant, el îi laudă pe adversarii noştri şi îi ameninţă pe aliaţii noştri”, au scris republicanii