Donald Trump, călcat de agenții FBI - Motivul pentru care s-a enervat fostul președinte american
Agenţii FBI au descins la reşedinţa lui Donald Trump din Mar-a-Lago, Florida. Ancheta ce îl vizează pe fostul președinte american implică deținerea de documente clasificate.
Agenţi ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au descins la reşedinţa fostului preşedinte american Donald Trump din Mar-a-Lago, în statul american Florida. Anunțul a fost făcut chiar de Trump.
Ancheta vizează deţinerea ilegală de documente clasificate, potrivit unor surse judiciare.
"După ce am colaborat şi am cooperat cu agenţiile guvernamentale relevante, acest raid neanunţat în casa mea nu era necesar şi nici adecvat. Acestea sunt vremuri întunecate pentru naţiunea noastră, în condiţiile în care frumoasa mea casă din Mar-A-Lago, în Palm Beach, Florida, este în prezent asediată, vizată de un raid şi ocupată de un grup mare de agenţi FBI. Nu i s-a mai întâmplat aşa ceva până acum vreunui preşedinte al Statelor Unite", a declarat Donald Trump, potrivit Associated Press.
Acţiunea nu a fost confirmată încă de FBI şi Departamentul Justiţiei. Percheziţia nu înseamnă neapărat că Donald Trump este suspectat de vreo faptă penală sau că va fi pus sub acuzare. Trebuie prezentate dovezi în acest sens.
Potrivit AP, agenţii FBI ar fi verificat dacă Donald Trump avea documente prezidenţiale suplimentare în reşedinţă sau documente clasificate din timpul mandatului prezidenţial. Agenţii FBI au verificat cel puţin un seif din reşedinţă.
Departamentul Justiţiei de la Washington anchetează de la începutul anului prezenţa unor documente clasificate în 15 cutii recuperate din reşedinţa de la Mar-a-Lago de Administraţia Arhivelor Naţionale. Legislaţia federală din SUA interzice depozitarea de documente clasificate în locuri neautorizate, dar Donald Trump ar putea pretinde în instanţă că, în calitatea de preşedinte, el deţinea în momentul preluării documentelor autoritatea absolută pentru declasificare.
Presiunea este mare pe fostul lider de la Casa Albă. Donald Trump este vizat şi de o investigaţie federală separată, legată de violenţele produse la Capitoliu pe 6 ianuarie 2021 și de a evita validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2020, când a fost ales democratul Joe Biden.