MENIU

Doliu URIAȘ în Grecia! 3 alpiniști, găsiți morți în apropierea stațiunii de schi Kalavrita

Doliu

Tragedie uriașă în Grecia. Trei alpinişti au fost găsiţi decedaţi, duminică seara, în apropierea popularei staţiuni de schi Kalavrita.

Potrivit agenției elene de presă ANA, cei trei bărbaţi de naţionalitate greacă, în vârstă de 40, 49 şi, respectiv, 56 de ani erau daţi dispăruţi de sâmbătă, relatează Agerpres, care citează Reuters. Aceştia plecaseră din Kalavrita în cursul dimineţii pentru a escalada muntele Helmos, cu o altitudine de 2.355 de metri.

Pe parcursul zilei de duminică cel puţin 22 de pompieri asistaţi de elicoptere i-au căutat pe alpiniştii dispăruţi timp de mai multe ore.

Trupurile bărbaţilor au fost descoperite abia după ce obiecte care le aparţinuseră au fost zărite pe zăpadă, dintr-un elicopter.

Autorităţile investighează posibilitatea ca aceştia să fi fost surprinşi de o avalanşă.

Acesta este cel mai grav incident înregistrat în sezonul în curs.