MENIU

DOLIU în sistemul medical. Un renumit medic ortoped a murit din cauza Covid-19

DOLIU în sistemul medical. Un renumit medic ortoped a murit din cauza Covid-19

Mihai Horia Nicolae, şeful Secţiei de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalului Mangalia, a decedat miercuri în urma infecției cu noul coronavirus, la 68 de ani. Medicul a realizat prima endoproteză de şold în judeţul Constanţa, în 1987.

Anunțul privind decesul renumitului medic a fost făcut pe pagina de Facebook a unității medicale, care a postat un mesaj de condoleanțe. 

”Dispariția prematură a colegului nostru este un adevărat șoc pentru lumea medicală din județul Constanta și mai ales pentru Ortopedia dobrogeana. La spitalul municipal Mangalia, dl. Dr. Nicolae activa de mai mulți ani, timp in care a făcut efectiv minuni pentru pacienții săi. În calitate de șef al Secției Ortopedie-Traumatologie, era mereu la datorie, își trata colegii și pacienții, deopotrivă, cu respect și altruism. Întreg personalul Spitalului nostru transmite condoleanțe și regrete eterne familiei îndurerate!”, au scris foștii săi colegi. 

Dr. Nicolae era medic specialist ortopedie-traumatologie din anul 1985, la Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală de la Eforie Sud. În decursul carierei profesionale a efectuat peste 10.000 de operaţii, dar cel mai mult se mândrea că a realizat prima endoproteză de şold în judeţul Constanţa, în 1987, intervenţie pe care o realiza foarte des la unitatea medicală din Eforie Sud, relatează realitateadeconstanta.net