MENIU

Doliu în presă, unul dintre cei mai experimentați corespondenți Agerpres a murit la doar 52 de ani

paula neamtu

Jurnalista Paula Neamţu, corespondent special al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres în judeţul Caraş-Severin, a încetat din viață, joi, la doar 52 ani, răpusă de o boală necruțătoare. Cu două zile înainte, încă mai transmitea informaţii.

”Cu o experienţă îndelungată în presă, Paula a lucrat la AGERPRES timp de aproape 19 ani, a transmis din teatrul de operaţii din Irak în anul 2004, a colaborat cu diverse publicaţii şi posturi de radio.

 A fost o colegă iubită şi o prietenă devotată, a fost o optimistă şi o luptătoare.

Paula Neamţu s-a născut la 23 aprilie 1968 şi a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii "Banatul" din Timişoara.

Va rămâne în memoria noastră ca omul bun, empatic, vesel şi mereu cu zâmbetul pe buze.

Colega noastră va fi înmormântată sâmbătă, la ora 13,30, la Cimitirul 7 din Reşiţa, Strada Caraiman.”, transmite Agerpres.

Fragment din interviul de angajare la Societatea Română de Radiodifuziune, susţinut în anul 1996 (sursă Radio Reșița)

Mai multe articole despre:
agerpres Paula Neamtu resita rra