DOLIU în politica românească - O adevărată legendă a murit
Zi neagră pe scena politica românească, după ce o mare personalitate a murit.
Iacob Eugen Ienei, primul primar post-decembrist din municipiul Câmpia Turzii, s-a stins din viață.
Tragicul anunț a fost făcut public de către Primaria Campia Turzii pe pagina de Facebook.
Ienei a fost primar în Câmpia Turzii imediaț după Revoluție, între anii 1990-1992 și și-a adus contribuț la aplicarea primelor prevederi ale legii Fondului Funciar.
„Odihnă veșnică, domnule primar, Iacob Eugen IENEI! Am aflat cu profundă tristețe de trecerea la cele veșnice a primului primar al Municipiului Câmpia Turzii, de după Revoluția din decembrie 1989.
Domnul IENEI a ocupat funcția de primar al municipiului nostru între anii 1990 și 1992, contribuind la aplicarea primelor prevederi ale legii Fondului Funciar.
Colectivul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii este alături de familia îndoliată, în acest moment greu! Sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au transmis reprezentanții primăriei din Câmpia Turzii.