Doliu în lumea muzicii. Un celebru cântăreț a murit
Cântăreţul Johnny Kemp, devenit celebru în anii 1980, odată cu lansarea hitului "Just Got Paid", a murit joi, la vârsta de 55 de ani, informează tmz.com.
Originar din Bahamas, Kemp a murit în timp ce se afla în vacanţă în Jamaica. Potrivit informaţiilor din presa internaţională, artistul a fost văzut plutind în apele din Montego Bay. Până în acest moment, nu se cunoaşte cauza morţii cântăreţului. Kemp a cunoscut succesul în 1988, când a lansat hitul "Just Got Paid", care a ajuns pe locul al zecelea în topul Bilboard şi a ocupat prima poziţie în topurile muzicale. Johnny Kemp a fost, de asemenea, nominalizat la premiul Grammy, pentru cel mai bun cântec R&B.
Mai multe, pe ziarulring.ro.