MENIU

Doliu în lumea bisericească din România după ce un tânăr preot a murit spulberat în mașina sa în care se afla alături de cei doi copii de 3 și 4 ani

Accident

Este doliu uriaș în lumea bisericească după ce un tânăr preot a murit într-un teribil accident. În mașină cu el se mai aflau cei doi copii ai săi cu vârste de 3 și 4 ani.

Vasilică, așa cum era cunoscut printre enoriași preotul paroh din localitatea Șoimari, este una dintre cele două persoane care și-au pierdut viața luni seară în tragicul accident de la Măgurele.

Luni seara un accident rutier grav s-a petrecut pe DJ 100L în Prahova, între localitățile Măgurele și Bălțești.

Șoferul unui autoturism, în timpul depășirii unei alte mașini care era staționată a acroșat-o și a fost proiectat într-un alt autoturism care circula din sens opus.

În urma impactului doi bărbați, preotul din Șoimari în vârstă de 31 de ani și un altul în vârstă de 32 de ani, au murit, iar alți doi copii au ajuns la spital.

Polițiștii au deschis o anchetă care va stabili toate cauzele și împrejurările care au dus la producerea tragicului eveniment.

 

Mai multe articole despre:
Accident prahova preot