MENIU

DOLIU în folclorul românesc - Unul dintre cei mai cunoscuți artiști de MUZICĂ POPULARĂ a murit la doar 58 de ani

Doliu în muzica populară din România

Tragedie uriașă în folclorul românesc, după ce unul dintre cei mai cunoscuți artiști de muzică populară a murit, la doar 58 de ani.

Interpretul de muzică populară Mihai Zele s-a stins din viață la vârsta de 58 de ani, în urma unui stop cardio-respirator, la domiciliul său.

Mihai Zele a fost unul dintre cei mai iubiți artiști din Țara Oașului, iar trecerea lui la neființă întristează întreaga comunitate.

Tragicul anunț a fost făcut public pe rețelele sociale de către Anca Volşik, directoarea Casei de Cultură din Negreşti Oaş, luni, 4 iulie 2022.

„Azi am primit o veste tristă. Colegul nostru, Mihai Zele, Zongoraşul Casei Orăşeneşti de Cultură, a încetat din viaţă într-un mod neaşteptat. Suntem alături de familia lui în aceste momente tragice. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris aceasta.

Interpretul Mihai Zele a moștenit pasiunea față de muzică din familie. Și fratele său, Petre Zele, a fost un interpret îndrăgit. El s-a stins din viață în urmă cu doi ani.

Atât Mihai Zele, cât și fratele său, Petre Zele, au făcut muzica şi cetera din Oaş cunoscută şi iubită pretutindeni în România şi în afara graniţelor ţării. Mihai Zele a fost un artist reprezentativ pentru Țara Oașului.

 

 

 

Mai multe articole despre:
Mihai Zele Petre Zele doliu deces folclorul romanesc