MENIU

Doi minori, reținuți pentru violență. Apelul Poliției

doi minori, reținuți pentru violență

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au reținut doi minori, de 16 și 17 ani, acuzați de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Pe fondul unui conflict spontan, aceștia au lovit un tânăr de 19 ani.

Incidentul a avut loc în noaptea de 16 spre 17 iulie, în jurul orei 00:30. În uma cercetărilor, polițiștii au decis să îi rețină pe cei doi minori, urmând să fie prezentați Parchetului de lângă Judecătoria Pitești cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii fac un apel la cetățeni să nu rămână pasivi la astfel de incidente.

”Recomandăm minorilor si adulților deopotrivă, ca, în situația în care asistă la un astfel de comportament din partea minorilor, să sesizeze faptele organelor de poliție și să nu contribuie, prin atitudinea pasivă, la escaladarea comportamentului agresiv. Faptele mai pot îmbrăca și forma unei contravenții săvârșite de către minorii care se implică în astfel de fapte sau de către părinții sau tutorii legali ai minorilor care nu îi supraveghează. Dincolo de răspunderea juridică a agresorilor minori, un factor important îl constituie atitudinea celor care asistă sau i-au la cunoștință despre astfel de fapte. Dobândirea calității în procesul penal de complice, instigator sau coautor, și astfel răspunderea penală, este o limită pe care tinerii , în special o pot depăși cu destulă ușurință atunci când asistă cu pasivitate la faptele săvârșite cu violență", transmite IPJ Argeș, citat de realitateadearges.net

Mai multe articole despre:
minori retinuti violenta pitesti