Doi bărbaţi care aduceau etnobotanice din Olanda, prinşi de procurorii DIICOT
Doi bărbaţi din Bucureşti au fost prinşi de procurorii DIICOT în timp ce ridicau un colet primit din Olanda, în care se aflau peste 3 kilograme de etnobotanice.
În cursul acestei luni, inculpaţii au comandat substanţe psihoactive din Olanda, în scopul comercializării acestora către consumatori din România, potrivit unui comunicat al DIICOT.
Procurorii DIICOT au efectuat, luni, o acţiune de prindere în flagrant a celor doi inculpaţi, în timp ce transportau un colet, în care erau disimulate peste 3 kilograme de substanţe psihoactive.
Ulterior, au fost efectuate 2 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 90 de pliculețe cu cafeină pură, folosite pentru amestecul substanțelor psihoactive, sumele de 4.900 de euro și 3.600 de lei și a fost indisponibilizat un autoturism.
Unul dintre bărbaţi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar celălalt este cercetat sub control judiciar.
,,La data de 20.07.2021, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a unuia dintre inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere București și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei’’, se arată în comunicat.