MENIU

Doamne ajunge SRL. Doi patroni din Constanța vor să dea lovitura cu ajutor de SUS

Bani cu mantra

Doi investitori din Constanța au ales un nume cel puțin bizar pentru firma lor. "Doamne ajunge SRL" activează în domeniul baruri și alte activități de servire a băuturilor.

Cei doi patroni au depus actele la Registrul Comerțului pentru noua societate Doamne ajunge, potrivit Ziua de Constanta.

Dat fiind domeniul de activitate, numele firmei poate face trimitere la problemele alcoolicilor - care încearcă cu disperare să scape de băutură și nu reușesc.

Sunt mulţi alți afacerişti autohtoni care au încercat să iasă în evidenţă cu denumiri atipice, amuzante care le trădează pasiunile, aspiraţiile, dar şi nivelul de cultură.

În evidenţele Registrului Comerţului Român sunt mii de firme al căror nume te fac să zâmbeşti, denumiri care nu au nicio legătură cu domeniul în care prestează activitatea.

SC Dumnezeu Trăieşte şi Vorbeşte SRL Societatea a fost înregistrată în judeţul Sibiu, având ca obiect de activitate creşterea ovinelor, caprinelor, cabalinelor, magarilor, catârilor si asinilor. Societatea a fost înfiinţată de o femeie religioasă, care şi-ar fi dorit să crească mai multe animale pentru a-i ajuta pe cei săraci. Activităţile firmei nu au mers, aşa cum şi-a plănuit adminisstratora, astfel că societatea a intrat în faliment.

Alte exemple de societăți comerciale cu denumiri haioase: SC Usturoi cu Mămăligă Production SRL, SC Prinţesa Asfaltului SRL, SC Printul Marelui Puţin SR, SC Pisica Grasă TatToo SRL, SC Scobarul Furios SRL, SC Şapte Maimuţe SRL sau SC Şoarecele Atractiv SRL.

Mai multe articole despre:
patroni afaceri nume de firme