MENIU

DNA intră în ASF! Banii de asigurări, „sifonați” în Bulgaria!

DNA intră în ASF! Banii de asigurări, „sifonați” în Bulgaria! Foto: national.ro

Documente absolut incendiare au intrat în posesia procurorilor anticorupție, cei care tocmai ce sunt pe cale să declanșeze ”ancheta secoluluI”, în care sunt vizate nenumărate nume grele de la vârful Autorității de Supraveghere Financiară, scrie National.ro.

 

Cei vizați în această primă fază a anchetei fiind, alături de prim-vicepreședintele Elena Doina Dascălu, Florin Golovatic, Cristian Roșu, Gabriel Grădinescu, Ștefan Daniel Armeanu, Jozsfef Birtalan, Ioan Gheorghe Țara și Aura Gabriel Socol. Sursele noastre susținând că toți aceștia vor urma să dea explicații cu privire la modul în care a fost tratat raportul de control realizat de ASF la societatea Euroins România Asigurare – Reasigurare SA, potrivit national.ro.

Dar mai ales de ce nu au fost seisizate și organele de urmărire penală, mai-marii Autorității mulțumindu-se doar să ”mângâie” părintește pe cap, cu o singură amendă, societea care domină piața românească a asigurărilor! Deși din documentele intrate și în posesia noastră reiese negru pe alb că sub forma unor tranzacții  ”frățești” în baza unor contracte REPO  între Euroins România Asigurare –Reasigurare SA și Starcom Holding, sume uriașe au fost astfel ”sifonate” în Bulgaria! Pista urmărită acum de anchetatori ducând direct în Sofia, pe strada Christopher Columbus nr. 43! Fiind vorba de operațiuni financiare efectuate chiar sub nasul autorităților române! La ambele capete ale ”axei” București – Sofia aflându-se asociații Assen Milkov Christov și Kiril Boshov. Iar ancheta DNA se anunță una cu atât mai explozivă, cu cât în afara documentelor interne ale ASF care demonstrează deja ”clemența” cel puțin stranie arătată față de societatea de asigurare cu ”firma mamă” în Bulgaria,  procurorii verifică acum și care ar fi putut fi ”prețul corect” al controversatelor decizii luate la vârful ASF.

Axa Assen Christov – Kiril Boshov

Astfel, după cum reiese cât se poate de clar inclusiv din Decizia nr.199/20.02.2020 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară sub semnătura directorului Florin Golovatic cu privire la ”traseul banilor” Euroins România către ”firma mamă” din Bulgaria, ”în cadrul investițiilor realizate de societate s-au efectuat anumite tranzacții în baza unor contracte REPO încheiate cu societatea Starcom Holding, din Sofia, cu sediul în str. Christopher Columbus nr.43, instrumentele financiare tranzacționate fiind acțiuni în societatea Eurohold Bulgaria. Assen Milkov Christov, membru al Consiliului de Administrație la Euroins România deține mai mult de 50% din acțiuni la societatea Starcom Holding și este, împreună cu Kiril Boshov, administrator atât la societatea Euroins Romania, cât și la societatea Starcom Holding. Toate contractele de împrumut (finanțare) încheiate de Euroins Romania cu Starcom Holding au fost semnate de Assen Christov, din partea Starcom Holding și au vizat finanțări și transferul temporar de acțiuni Eurohold (cu obligația răscumpărării acestora la scadența contractului).”! Însă conform prevederilor art.144 din Legea nr. 31/1990,  alin.(1) și(2) este interzisă creditarea de către societate a administratorilor, soțul sau soția, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv al administratorului, sau dacă operațiunea privește o societate la care una dintre persoanele anterior menționate este administrator ori deține, singură sau împreună cu una dintre persoanele sus-menționate, o cotă de cel puțin 20% din valoarea capitalului social subscris! Iar cei doi membri ai Consiliului de Adminsitrație, atât Assen Milkov Christov, cât și Kiril Boshov au luat hotărâri și în calitate de membri în Adunarea Generală a Acționarilor, ca unici reprezentanți ai acționarilor! Fără să le pese astfel de prevederile art.125 alin (5) din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale : ” Membrii consiliului de administrație, directorii, respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, ori funcționarii societății nu îi pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută.”

Împuternicirea Milenei Miltcheva Guentcheva

Mai mult, chiar ASF recunoaște că ”în politica privind managementul riscului investițional din cadrul societății se face referire la rapoarte detaliate care sunt prezentate Consiliului de Administrație, cu toate acestea în documentele puse la dispoziție în timpul controlului nu a fost identificată nicio analiză privind alocarea, calitatea, profitablitatea sau siguranța investițiilor și nici informări către Consiliul de Administrație în ceea ce privește evoluția, rentabilitatea sau calitatea portofoliului de investiții. De asemenea, nici în rezoluțiile Consiliului de Administrație nu se face referire la rezultatele unor evaluări interne privind calitatea, profitabilitaea sau siguranța investițiilor”. Și aceasta deși conform prevederilor art.97 alin(2) din Legea 237/2015 toate activele, în special cele care îndeplinesc cerința de capital de solvabilitate și cerința de capital minim se investesc astfel încât să asigure siguranța, calitatea, lichiditatea și rentabilitatea întregului portofoliu! În plus, conform prevederilor art.97 alin.(1) din aceeași lege, societățile investesc numai în active și instrumente ale căror riscuri pot fi identificate, măsurate, monitorizate, gestionate, controlate și raportate în mod adecvat și care pot fi luate în considerare la acoperirea necesităților globale de solvabilitate, determinate conform ORSA.

”Numai că din verificarea deciziilor și rezoluțiilor Consiliului de Administrație cu privire la investițiile realizate în perioada verificată, inclusiv împuternicirea dată directorului general adjunct, Milena Miltcheva Guentcheva de a duce la îndeplinire deciziile C.A., pornind de la valorile înregistrate și raportate în raportările periodice transmise la ASF, rezultă că nu există o evidență clară a rezoluțiilor privind investițiile aprobate de Consiliul de Administrație”! Continuarea pe national.ro.