MENIU

DNA cere redeschiderea a două dosare legate de Liviu Dragnea şi Tel Drum

<p>DNA vs Tel Drum </p>

La începutul lunii iulie, DNA a cerut redeschiderea a două dosare legate de liderul PSD Liviu Dragnea şi compania de construcţii din Teleorman, despre care procurorii susţin că este controlată de acesta, Tel Drum.

În primul caz, şeful Secţiei a 2-a din DNA, procurorul Marius Bulancea, a solicitat Înaltei Curţi să confirme redeschiderea unui dosar clasat tot de DNA în 2013.

Dosarul vizează privatizarea Tel Drum către foşti colegi de facultate ai lui Liviu Dragnea şi acordarea preferenţială de contracte publice de către Consiliul Judeţean Teleorman, condus de către Liviu Dragnea, în urmă cu 8-9 ani. Cazul a fost închis din lipsă de probe de procurorul DNA Paul Dumitriu, acum adjunct al şefului de secţie, Marius Bulancea.

"Nu au rezultat indicii temeinice care să confirme săvârşirea unei fapte de natură penală", a fost concluzia procurorului din 14 octombrie 2013.

Înalta Curta a fixat termen pentru a discuta redeschiderea dosarului pe 26 septembrie 2018, scrie G4media.ro.

Procuroul şef de secţie, Marius Bulancea, a cerut redeschiderea şi a unui dosar clasat tot în 2013 de către procuroarea DNA Alina Stoica. Dosarul se referă la asocierea dintre Tel Drum, despre care DNA susţine că este controlată de Dragnea, şi Euroconstruct, firma controlată de gruparea de la Golden Blitz, apropiată de Traian Băsescu şi Elena Udrea.

Cererea DNA de confirmare a redeschiderii are termen la Tribunalul Teleorman pe 4 septembrie.

Mai multe articole despre:
DNA Tel Drum