MENIU

DNA cere arestarea deputatului PNL Mircea Roșca. Mită și trafic de influență

Procurorii anti-corupție cer reținerea deputatului PNL de Prahova pe care îl acuză de trafic de influență.

"În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituția României și ale art. 195 alin. 1 și 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupție, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului ROȘCA MIRCEA, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea în concurs a două infracțiuni de trafic de influență, din care una în formă continuată (4 acte materiale).

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale față de suspect și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru următoarele fapte:

În cursul anului 2011, în calitate de vicepreședinte al organizației județene Prahova a unui partid politic, inculpatul Roșca Mircea a pretins de la un denunțător suma de 20.000 euro pentru a-și exercita influența asupra inculpatului Popescu Gabriel Stelian și asupra celorlalți membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri pe raza localității respective de către firma denunțătorului. Din această sumă, inculpatul Roșca Mircea a primit efectiv 5.000 euro, prin intermediul inculpatului Popescu Gabriel Stelian, iar 11.000 euro au fost folosiți în interesul formațiunii politice pe care o conducea de la nivel județean.

Diferența de 4.000 euro a fost remisă de același inculpat secretarului Primăriei Azuga, Dumbravă Diana Camelia, în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu și care vizau desfășurarea propriu zisă a procedurii de achiziție publică și desemnarea câștigătoare a firmei denunțătorului.

În perioada 2011– 2014, inculpatul Roșca Mircea a intervenit pe lângă factorii de decizie din cadrul unor instituții publice din județul Prahova, (Consiliul Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călinești, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare și Protocol Sinaia) asupra cărora avea influență prin prisma calităților pe care le-a deținut în mod succesiv la nivelul autorităților publice locale centrale și la nivel politic, în vederea atribuirii către societățile deținute de inculpatul Rotilă Adrian a unor contracte de achiziții publice.

În schimbul acestor „intervenții”, inculpatul Roșca Mircea a primit de la inculpatul Rotilă Adrian bani și alte foloase (suma de aproximativ 90.000 lei, construcții în valoare de 35.418, 39 lei și folosința unui autoturism marca Audi A8).

Cererea de încuviințare a arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Astfel, din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit în concurs două infracțiuni de corupție, iar privarea lui de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

În acest sens, trebuie avută în vedere evaluarea în raport cu gravitatea faptelor săvârșite, persoana și conduita inculpaților, reacția opiniei publice, rezonanța și gravitatea faptelor.

Cercetarea unei asemenea persoane în stare de libertate ar putea încuraja și alte persoane să comită infracțiuni, având în vedere poziția inculpatului și natura faptelor de care este acuzat.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care efectuează cercetări în cauză, precum și copie a dosarului de urmărire penală.

Față de ceilalți inculpați, s-au dispus următoarele măsuri preventive:

Față de ROTILĂ ADRIAN, administrator al unor societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență, în formă continuată (4 acte materiale), s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de POPESCU GABRIEL STELIAN, președinte al unui partid politic, organizația locală Azuga, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită și față de DUMBRAVĂ DIANA CAMELIA, secretar al Primăriei Azuga, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunea de luare de mită, s-a dispus control judiciar pe perioada desfășurării urmăririi penale.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Mai multe articole despre:
DNA luare de mită Mircea Roşca