AVICII a murit. Cauza morţii. Apropiaţii o ţin secret, dar presa internaţională a speculat-o
Avicii, unul dintre cei mai cunoscuţi DJ de muzică electronică, a murit vineri la vârsta de 28 de ani în Oman, la doi ani după ce şi-a anunţat în mod surprinzător retragerea de pe scenă.
Tim Bergling, pe numele său real, a fost găsit mort în Muscat, capitala sultanatului, potrivit unui comunicat al agentului său care nu a specificat cauza decesului.
Chiar dacă apropiaţii DJ-ului AVICII n-au dorit să vorbească despre cauza morţii artistului, presa internaţională a speculat că problemele de sănătate şi diferite complicaţii ar fi dus la decesul fostului producător muzical. Avicii căzuse în patima alcoolului, iar în urmă cu 2 ani şi-a scos, prin intervenţii chirurgicale, vezica biliară şi apendicele. Suferea de pancreatită din cauza consumului excesiv de alcool.
Citiţi şi:
AVICII, mort la 28 de ani. Un DJ c-o viaţă de star rock. Consumul de alcool l-a dus la retragere
DJ-ul suedez Avicii i-a cucerit pe români cu muzica sa. În 2015, pe Cluj Arena, peste 60.000 de oameni au dansat pe ritmuri electronice la Festivalul Untold. Moartea sa, la doar 28 de ani, i-a îndurerat pe fani. Spectacolul, care a durat o oră şi jumătate, a fost însoţit de jocuri de lumini, fum şi focuri de artificii, iar Avicii a prezentat majoritatea pieselor sale, care au fost cântate şi de public.
Citiţi şi:
AVICII a murit. Ce a făcut artistul când a fost la Cluj. De ce românii i-au reproşat că e îngâmfat
Casa Regală din Suedia n-a rămas impasibilă la decesul DJ-ului Avicii. Moartea DJ-ului Avicii a afectat profund și familia regală suedeză, în special pe prințul Carl Philip și pe prințesa Sofia, la nunta cărora a mixat celebrul muzician.
Regele Carl Gustaf și regina Silvia au fost informați vineri seara de moartea artistului.
"Cu multă tristețe am primit vestea că Tim Bergling s-a stins din viață. Suntem recunoscători că l-am cunoscut și l-am admirat ca artist și ca persoană. A făcut nunta noastră de neuitat cu muzica lui minunată. Transmitem familiei sale cele mai calde gânduri”, a transmis cuplul princiar suedez.