MENIU

Disperarea oamenilor care rămân fără serviciu de sărbători. Sute de familii nu vor mai avea sursă de VENIT

Sute de angajați ai unei fabrici de confecții din Pașcani sunt în pragul disperării după ce conducerea a anunțat că firma se va închide în acest final de an.

Oamenii au ieșit să își strige disperarea în stradă pentru că urmează să fie dați afară chiar înainte de sărbători. Angajații spun că nu le-au mai fost plătite nici măcar salariile. 

Oamenii rămași fără venituri în pragul scumpirilor nesimțite

„Nu ne dă salarii compensatorii, nu ne dă nimic după ani de muncă, nici banii din urmă.”, spun oamenii.

Așa arată disperarea angajaților care sunt pe cale să rămână fără surse de venit în prag de sărbători. Sute de salariați ai unei mari fabrici de confecții din Pașcani au pornit un protest după ce au aflat că vor fi dați afară. Conducerea spune că măsura a fost luată deoarece nu mai poate face față competivității, iar costurile pentru a se menține în prima linie s-au mărit considerabil. Fabrica se va închide la începutul lunii decembrie.

„Salariul din luna august nu ni l-au plătit, ei spun că ne plătesc la zi, dar salariul din urmă nu ni l-au plătit.”, a adăugat un alt angajat.

Vestea că fabrica se închide în prag de iarnă a venit ca un trăsnet pentru muncitori. Oamenii nu știu cum se vor descurca în fața scumpirilor în lanț. După mai mulți ani în care au muncit în fabrică, oamenii spun că nu au alte oportunități de muncă, mai ales că la ei în oraș sunt tot mai puține posturi disponibile.

„Eu de 9 ani lucrez și nu m-am așteptat să ajungem în situația asta, ceva se vedea... că e un declin, dar brusc nici noi nu știm de ce.”, a spus o altă femeie.

Fabrica este specializată în producția de huse pentru scaune auto și centuri de siguranță. A fost înființată acum patru ani și a debutat cu o cifră de afaceri de 70 de milioane de lei și un profit de 3,8 milioane de lei.