Întâlnire secretă între Trump şi Putin. Ce înţelegere au făcut cei doi lideri
Liderii SUA şi ai Rusiei au avut o întâlnire secretă în cadrul summit-ului G20.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a avut două întâlniri cu omologul său rus, Vladimir Putin, la summitul G-20 din 7 iulie, a confirmat marţi un oficial de la Casa Albă, citat de Reuters. Despre prima s-a relatat pe larg la momentul respectiv, dar a doua a rămas secretă până acum.
A doua conversaţie între cei doi a avut loc în timpul unui dineu pentru şefii de stat participanţi la evenimentul de la Hamburg, a afirmat Ian Bremmer, preşedintele firmei de consultanţă de risc politic Eurasia Group, primul care a dezvăluit existenţa dialogului respectiv într-o notă către clienţi.
La scurt timp după ce agenţiile de presă au menţionat a doua întâlnire între cei doi şefi de stat, Casa Albă a minimalizat importanţa ei: un oficial a afirmat că a fost "doar o scurtă discuţie". El a precizat că Trump şi Putin au folosit serviciile translatorului rus, întrucât translatorul care îl însoţea pe preşedintele american nu cunoştea limba rusă.
Imaginile televizate de la dineu au arătat că lângă Vladimir Putin a fost aşezată la masă Melania Trump, soţia preşedintelui Statelor Unite. Bremmer a afirmat că Trump s-a ridicat de la masă, în timpul dineului, şi a discutat timp de o jumătate de oră cu preşedintele rus, "în particular şi animat", asistat doar de translatorul lui Putin.
Bremmer mai susţine că absenţa unui translator american i-a mirat pe participanţii la dineu şi ar fi constituit o încălcare a protocolului naţional de securitate, potrivit Agerpres.